Gigi Becali ar putea lucra în timpul executării pedepsei pentru nașul său Gheorghe Hagi

Gigi Becali ar putea lucra în timpul executării pedepsei pentru nașul său Gheorghe Hagi
Publicat: 08/01/2014, 15:21
Actualizat: 08/01/2014, 15:30

Gigi Becali ar putea lucra, în cadrul regimului deschis de detenție, la clubul Viitorul Constanța, deținut de Gheorghe Hagi, după ce miercuri a fost semnat un contract cu Penitenciarul Poarta Albă privind repartizarea la muncă a mai multor deținuți, pentru „întreținere terenuri și clădiri sportive”.

Purtătorul de cuvânt al Administației Națională a Penitenciarelor, Monica Pană, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că Penitenciarul Poarta Albă a admis o cerere de furnizare de deținuți pentru muncă făcută de clubul sportiv Viitorul Constanța și că, miercuri, a fost încheiat un contract între cele două instituții.

Pană a precizat că a fost încheiat un contract de prestări servicii, iar obiectul de activitate al deținuților ce vor fi repartizați acestui club pentru muncă, în cadrul regimului deschis de detenție, este acela de „întreținere terenuri și clădiri sportive, în interior și exterior”.

Purtătorul de cuvânt al ANP a mai arătat că cererea clubului nu a conținut nominalizări de persoane, acest aspect fiind interzis de regulamentul penitenciarelor. Pană a precizat că dacă s-ar fi menționat numele unor deținuți, cererea ar fi fost respinsă pe loc.

Monica Pană a adăugat că cererea conține și o serie de criterii stabilite de clubul sportiv, după care să fie selecționați deținuții ce urmează să fie repartizați pentru muncă. Comisia Penitenciarului Poarta Albă urmează să analizeze aceste criterii și să selecteze deținuții ce vor fi trimiși să muncească la clubul Viitorul Constanța.

Daniel Ionașcu, avocatul lui Gigi Becali, a declarat pentru MEDIAFAX că la acest moment nu este stabilit dacă Gigi Becali este unul dintre deținuții care vor fi repartizați să muncească la clubul Viitorul Constanța, dar este foarte probabil ca acesta să fie selectat de către comisia penitenciarului, ca urmare a formației sale profesionale și a notorietății în lumea sportului.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă, Gabriel Botezan, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că, la solicitarea SC Fotbal Club Viitorul SA, miercuri a fost încheiat un contract de prestări servicii între unitatea de detenție și clubul de fotbal.

Potrivit lui Botezan, contractul prevede ca penitenciarul „să asigure un efectiv de persoane private de libertate, în vederea prestării unor activități lucrative în domeniul întreținere terenuri sportive și clădiri, interior și exterior”.

„O comisie constituită la nivelul penitenciarului va selecționa în perioada următoare persoanele private de libertate care corespund criteriilor solicitate de angajator, cu respectarea prevederilor legale în vigoare”, a adăugat sursa citată.

Gigi Becali a făcut în 30 decembrie 2013 o cerere de eliberare din motive medicale, acuzând o afecțiune veche la coloană care nu a mai fost tratată în perioada încarcerării, solicitarea urmând să fie judecată de Tribunalul Constanța în 29 ianuarie, a declarat pentru MEDIAFAX avocatul Bogdan Vlad.

Avocatul care îl reprezintă pe Becali a precizat că a depus și o solicitare ca instanța să judece cererea de eliberare la o dată mai apropiată, dată fiind „urgența” situației.

Bogdan Vlad a precizat că Gigi Becali are o afecțiune la nivelul regiunii cervicale a coloanei vertebrale, pe care a tratat-o constant timp de 30 de ani, înainte de a fi încarcerat, și nu a mai putut continua tratamentul în închisoare. Recent, problema s-ar fi agravat, clientul său acuzând dureri acute și insuportabile.

Situația este reflectată în dosarul medical al lui Becali, medicul de la Penitenciarul Poarta Albă având obligația să întocmească la rândul său un raport, a mai precizat Vlad.

Gigi Becali are de executat o pedeapsă de trei ani și jumătate de închisoare, el fiind condamnat în 20 mai 2013 la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării și mai primind ulterior un spor de șase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” și în cel al sechestrării celor care i-au furat mașina.

Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până pe 29 octombrie, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă din județul Constanța, după ce Administrația Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia.

Becali a depus în timpul detenției cereri de permisie sau de învoire pentru a participa la unele evenimente în familie, precum și o cerere de întrerupere a pedepsei pentru trei luni, toate fiindu-i respinse.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Disneyland Paris a introdus prețuri dinamice pentru biletele de intrare